ducea după ea, roşu, alungit un câine imprimat pe sacoşă

vrei să fiu dobermanul tău
să-mi pui botniţă, o fustiţă şi să mă scoţi la plimbare în parc
tu în pantofi cu toc, eu dând din fund sub tivul creţ
parfumat cu Eau de Vie
să mă mângâie câte un tip şi să te-ntrebe dacă făt
şi de n-ai vrea să-i dăruieşti un pui

serios: nu-i aşa că visezi oameni morţi ei te cheamă dar stau lângă poartă nu intră?
nu-i aşa. ca un bumerang se întoarce capul tău din perete în pernă

apoi

mai este forma de pară. din tine a muşcat cineva
când te ating dau de urmele dinţilor lui urmele s-au întunecat şi sunt moi
îmi spui că acum eşti mai coaptă

mintea mea de câine preferă să ascundă fiecare os fiecare oscior te astup
cu labele dindărăt

de mâine îmi fac piele din cearşaful altei femei